Maitreyi

Carte citită pentru şcoală în clasa a11a, anul 2014 – “Maitreyi” de Mircea Eliade :

*

-Am iubit intai un pom, din aceia pe care noi ii numim ,,sapte Frunze”.

-Asta nu e dragoste, scumpa mea.

-Ba da, e dragoste. Si Chabu iubeste acum pomul ei; dar al meu era mare caci sedeam pe atunci in Alipore, si acolo erau arbori multi si voinici, si eu m-am indragostit de unul inalt si mandru, dar atat de gingas, atat de mangaitor….Nu ma mai puteam desparti de el. Stam ziua intraga imbratisati, si-i vorbeam, il sarutam, plangeam. Ii faceam versuri, fara sa le scriu, i le spuneam numai lui; cine altul m-ar fi-nteles? Si cand ma mangaia el, cu frunzele pe obraz, simteam o fericire atat de dulce, incat imi pierdeam rasuflarea. Ma rezemam de trunchiul lui, ca sa nu cad. Fugeam noaptea din odaie, goala, si ma urcam in pomul meu; nu puteam dormi singura. Plangeam sus, intre Frunze, pana ce se apropia ziua, si incepeam sa tremur. […]

*

O ascultam cum se asculta o poveste, dar in acelsi timp simteam cum se departeaza de mine, cat de complicat ii era sufletul! Intelegeam inca o data ca simpli, naivi si calmi suntem noi, civilizatii.Ca oamenii acestia, pe care ii iubeam atat demult, incat as fi voit sa ajung unul din ei, ascund fiecare o istorie si o mitologie peste putinta de strabatut, ca ei sunt stufosi si adanci, complicati si neintelesi. Ma dureau cele ce spunea Maitreyi. Ma durea cu atat mai mult, cu cat o simteam in stare sa iubeasca totul cu aceeasi pasiune, in timp ce eu voiam sa ma iubeasca vesnic numai pe mine. O fiinta care iubeste intruna, pe oricine; poate fi chin mai insuportabl pentru un amant?

*

Nu mai doream nimic,nu mai simteam nevoia vreunui gest. Era o seninatate nefireasca in sufletul meu, desi taina si miracolul din jur ma exaltase, ma narctizase, ma razvratise. Nu stiu cum s-a petrecut aceasta…..

*

Pentru ca, desi nu crezusem  o clipa in relaitatea ,,inselarii”, ma sugestionasem vorbind si sfarsiem prin  a vedea in toata atitudinea Maitreyiei o farsa. Daca ai fi fost o femeie alba, n-as fi cresut toate acestea, pentru ca, desi le cunosteam substanta lor inconsistent si capriciile lor nebunesti, le stiam totusi animate de oarecare mandrie, de oarecare cumpanire, care le-ar fi impiedicat sa se dea primului venit. Dar pe Maitreyi nu o intelegeam, nu o puteam fixa intr-un cadru bine stabilit de reactiuni eventuale, mi se parea ca, primitive si inconstienta cum era, s-ar fi putut darui oricui, fara sa se gandeasca o clipa la grozavia vreunui act, fara sa fie responsabila. In acele clipe de gelozie transformata in ura uitam toate experineta mea de 7-8 luni, uitam inocenta apropae superstitioasa a Maitreyiei si le consideram pe toate amagiri. Atunci am intees ca nimic nu durea in suflet, ca cea mai verificata incredere poate fi anulata de un singur gest, ca cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodata nimic, caci si sinceritatea poate fi repetata, cu altul, cu altii, ca, in sfarsit, totul se uita sau se poate uita, caci fericirea si increderea adunata in atatea luni de dragoste, in atatea nopti petrecute impreuna, pierisera acum ca prin miracol, si nu suprevietuise in mine decat un intaratat orgoliu masculin si o cumplita furie impotriva mea insumi.

*

Imi porunceam sa nu ma gandesc la nimc. Totul va trece, totul va trece, mi-am spus. (De atunci am invatat eu refrenul acesta, care mi-a ajuns mai tarziu un adevarat lait-motiv al vietii mele.)

*

DSC_4232

*

Caci nu ma puteam inchipui despratit de India si nu ma puteam inchpui asezandu-ma din nou la lucru. Orice activitate, orice ambitie, orice tel mi se pareau atat de zadarnice, incat simpla lor amintire ma intrista de moarte. Stam pe veranda bungaloului, cand nu mai era nici un vizitator, si priveam padurile de pin,      intrebandu-ma: poate fi altceva mai bun? Poate altceva avea mai mult sens decat aceasta padure, de nimeni intrebata de ce creste si pentru cine isi dezvaluie neintalnita ei frumusete? As vrea sa fiu o buturuga, plutind alene, senin, beata, pe apele Gangelui. Sa nu mai simt nimic, sa nu-mi amintesc de nimic. Oare nu poate fi un sens al existentei aceasta intoarcerea la mineral, la cristal, de pilda? Sa fii un cistal, sa traiesti si sa imparti lumina cu un cristal….

*

M-am ganidt multa vreme, in acea nopate, la iluzia acestui ,,absolut ‘’ pe care il cauta biata muzicanta si am simtit o imensa mila reflectand ca si-a parasit un camin si o libertate in civilizatie, numai pentru ca cetise cartile acelui farseur englez cu pseudonimul de Ramacharaka.

*

…Voiam s-o uit cu adevarat sau voiam sa-mi dovedesc ca numai pe ea am iubit-o si ca orice alta dragoste ar fi zadarnica? Nu stiam daca este o simpla verificare sau cea dintai fuga, cea dintai halta in noroi. Nu-mi venea a crede ca s-ar putea uita vreodata asemena lucruri. Nu puteam crede ca sunt si eu asemenea celorlalte mii de muritori nefericiti, care iubesc si uita, si mor fara sa socoteasca nimic etern, nimic definitiv. Numai cu cateva saptamani mai inainte ma simteam atat de legat si atat de sigur in iubirea mea pentru Maitreyi. Sa  fie, oare, viata toate o asemena farsa ?….

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s