Memoriile unei fete cuminţi

on

Carte citită în clasa a 11a, anul 2014 din dorinţa mea,nu pentru că ne trebuia la şcoală:

<<Sa fiu o scriitoare celebra » Si apoi imi placuse totdeauna sa comunic.Precizasem,in oracolul prieteni mele,ca distractiile mele preferate sunt lectura si conversatia.Eram vorbareata.Povesteam-sau cel putin incercam sa povestesc-tot ce imi atrasese atentia in timpul zilei.Ma temeam de intuneric,de uitarelm-ar fi durut cumplit sa dau prada taceri ceea ce vazusem,simtisem,iubisemMiscata de un clar de luna,doream sa am doar un condei,o foaie de hartie si stiinta de a ma sluji de ele cu pricepere.La varsta de 15ani apreciam scrisorile,jurnalele intime-de ex.,jurnalul lui Eugenia de Guerin-care incerca sa imortalizeze clipepele ce trec.De asemenea,intelesesem ca romanele,nuvelele,povestile nu sunt rupte de viata,ci intr-un anume fel o exprima.

Dorisem candva sa ma fac instittoare dar pt ca visam sa-i fiu propira cauza si propriul tel ;acum credeam ca prin mijlocirea literaturii mi se va indeplini dorinta.Literatura imi va da nemurirea in schimbul etarnitaii pierdute,nu mai exista Dumnezeu care sa ma iubeasca,dar aveam sa aprind o flacara in milioane de inimi.Scriind o opera hranita din povestea propriei vieti,ma voi re-crea si-mi voi indreptati existenta.In acelasi timp,voi fi de folos umanitatii ;ce dar mai minunat  decat cartile i s-ar putea face ?Ma ocupam si de mine,si de cailalti ;imi acceptam ,,incarnarea ‘’,insa renuntam la univrsal :proiectul meu putea cuprinde totul ;satisfacea toate nazuintele care inflorisera in mine de-a lungul celor 15 ani.

 

 

 

 

(cand terminase liceul si intrase la facultate)

O viata noua ;o alta viataleram mai emotionata decat in ajunul intrarii mele in cursul elementar.Culcata pe frunzele uscate,imbatandu-mi privirea cu pasionalele cuolori ale viilor,repatam mereu cuvintele austere :licenta,agregare.Toate oprelistile,toate zidurile dispareau.Inaintam,cu orizontul deschis,prin adevarul lumii..Viitorul nu mai era doar o speranta :devenise tangibil.Dupa 4/5ani de studiu,voi avea o viata pe care mi-o voi modela cu propile maini.Viata mea va fi o poveste frumoasa care va deveni real ape masura ce moi voi povesti.

 

 

Am fost nevoita sa recunosc fata de mine insami :anul acela nu-mi daruise ceea ce sperasem.Dezradacinata,rupta de trecutul meu,cam debusolata,nu reusisem sa descopar un nou orizont.Ma impacasem cu ideea de a trai in colivie,stiind cafiecare zi ma apropie de momentul in care se va deschide o usa ;iata ca trecusem dincolo de ea,si totusi,eram intemnitata.Ce deceptie !Nu mai aveam ca reper nici o speranta bine conturata :temnita aceasta nu avea gratii si nu=i puteam gasi iesirea.Poate ca exista :dar unde ?si cand voi ajunge la ea ?In fiecare seara duceam gunoiul ;in tim ce aruncam in tomberon coji de la curatatul lehumelor,scrum,ziare vechi,consultam,ce pe un oracol,peticul patrat de cer de deasupra iluminatorului ;ma opream in fata intrarii in imobil ;virinele straluceau,asinile lunecau pe strada,trecatorii treceau ;afara,nopatea traia.Urcam scara,tinand in mana ,cu scarba,manerul putin unsuros al lazii de gunoi.Cand parintii notri mergeau in oras sa ia cina,eu si sora mea ne grabeam sa iesim ;hoinaream fara tel,incercand sa surprindem un ecou,o imagine a marilor petreceri de la care eram excluse.

(dezorientata ma simt si eu ; la fel, cred ca anul asta scolarclasa a11a,cel putin pana acum nu simt ca m am imbogatit intelectula cine site ce….chiat nu prea mai invat….poate doar ca am capatat poate o mai mare napasare..dar sper ca nu am cazut in extrema celalata..)

 

 

 

 

Nu putea sa dureze :nu a durat.Ma intorceam la crartea mea,la filozofie,la iubire.Apoi o luam de la inceput<<Apare mereu acest conflict ce pare nerezlvat !Via constiinta a fortei,a uperioritatii mele fata de toti,a ceea ce as putea infaptui ;apoi iarasi sentimentul ca toate aceste lucruri sunt inutile !Nu,nu se poate sa dureze ! »

Si dura.Cine stie,poate ca avea sa dureze vesnic.Ca o pendula care a luat-o razna,iscilam frenetic intre apatie si rare bucurii.Urcam nopatea treptele de la Sacre-Cœur,priveam Parisul ca pe o nedeslusita oaza,scanteind in imanistatea spatiului,.Plangeam pt ca era atat de frumos si pt ca era fara sens.Coboram stradutele din Montmartre surazand ttutor luminilor.Esuam secatuita,reinviam impacata.Ma epuizam.

 

 

Luptasem impreuna impotiva destinului mocirlos care ne pandea si multa vreme m-am gansit ca imi latisem libertatea cu pretul motii ei.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s